VIN PLOILE ÎN DOBROGEA!

Meteorologii au emis, astăzi, o informare meteo de polei şi precipitaţii mixte pentru 6 ianuarie, valabilă în intervalul orar 4.00 – 22.00. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, temporar vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar aria acestora va fi în extindere treptată, dinspre partea de sud-vest a României, cuprinzând cea mai mare parte a ţării.

Spre sfârşitul acestei nopţi, depunerile de polei se vor semnala local în Oltenia, sudul Banatului şi sud-vestul Munteniei, iar în prima parte a zilei de miercuri, 6 ianuarie, poleiul se va forma şi în restul Munteniei (inclusiv în zona municipiului Bucureşti) şi pe arii restrânse în Dobrogea. După-amiază şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi, poleiul va fi prezent local şi temporar, mai ales în regiunile din jumătatea de nord a ţării.

Începând din cursul nopţii de 6/7 ianuarie, vor predomina ninsorile, în special în nord-est şi în zona de munte, iar în sud-est va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă mai importante.